+40 728 999 020
Este o vorbă care îmi place extraordinar. “Dacă vrei să îl faci pe Dumnezeu sa râdă, povestește-i despre planurile tale.” Fixarea în planuri, proiecții, proiecte și scenarii ne ține departe de “a trăi”. Și lui Dumnezeu îi place mai mult cand ne știe “vii”.
De regulă ne setăm proiecții de bun și bine. În aceste condiții suntem dispuși să trăim și ne place. Dar o tristețe, o pierdere, o suferință sau o încercare greu își găsește locul în mintea noastră măcar ca și posibilități. Și atunci vine viața și ne face să trăim. Ne arată, de cele mai multe ori prin evenimente majore, cât de mult însemnăm, cum se simte să te lași atins emoțional cu adevărat.
Doar că nouă ne vine greu să vedem perspectivele care ni se deschid, chiar și în cele mai dificile situații. De regulă pentru că ne blocăm în « de ce mi se întâmplă mie », « de ce asta », « de ce acum », « nu pot face față ». Nu ne conștientizăm și înțelegem trăirile. Dar mai ales, nu ne lăsăm să ne trăim trăirile până la capăt! De teamă că ce vom simți va deveni copleșitor. Doar că nu poți să cazi mai jos de fundul prăpastiei. Și chiar dacă acolo e rece și întuneric, singurul drum pe care îl poți face e în sus. În ritmul propriu, trăgându-ți sufletul de fiecare dată când simți nevoia, cu puterile pe care le ai. Dar în sus…
Și când în sfârșit ni se arată ce nu am putut vedea de la început, înțelegem că parcă nu este așa de rău. Și parcă am învățat ceva. Și am simțit! Și că experiența a meritat toate grijile și nesiguranțele.
